Am semnat ceva, Carmen… un contract… fără să citesc tot. M-au presat, au zis că dacă nu semnez, pierdem tot. Acolo era o clauză… dacă proiectul nu reușește, plătim despăgubiri uriașe… sute de mii… nu avem de unde… ne-ar distruge.
Inima i se strânse lui Carmen până la durere.
Dar ce legătură are asta cu zborul?, reuși să întrebe, ținându-și echilibrul pe muchia panicii.
Andrei ridică privirea, tremurând: Avionul ăsta nu trebuie să ajungă la destinație. Dacă dispare… datoria dispare.
Un frig tăios îi urcă pe șira spinării. Înțelese. Și nu mai era timp pentru niciun fel de teorie.
Se ridică brusc, îl apucă strâns de braț și rostise limpede, ca o hotărâre care nu mai acceptă replică:
Nu contează cât datorăm. Nu-mi pierd viața pentru bani. Hai cu mine acum!
Andrei ezită o clipă, dar lacrimile care îi umpleau ochii ei l-au dezarmat. Porniră grăbiți spre ieșire, fără să se uite înapoi, ca și cum tot ce rămăsese în spate era doar zgomotul unui coșmar.
În difuzoare, vocea metalică izbucni exact atunci când pașii lor se transformau în fugă:
„Pasagerii pentru zborul 278, îmbarcarea s-a încheiat. Ușa se închide.”
Carmen se opri pentru o clipă, doar cât să lase un singur gând să prindă glas:
Slavă Domnului. Din clipa aceea, a știut că viața ei nu va mai fi construită din bani, proiecte sau funcții puse pe piedestal. Ci din a trăi, a iubi și a nu ignora niciodată vocea aceea fină care îți spune: E ceva în neregulă.
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
