— NU, NU SE POATE!
Vocea mi s-a frânt.
— CALEB, CUM AI PUTUT SĂ-MI FACI ASTA?
Pentru o clipă, toate temerile pe care le purtasem ani întregi au devenit reale.
Toate glumele.
Toate șoaptele.
Toate privirile.
Toate momentele în care mă uitam în oglindă dorindu-mi să arăt altfel.
Am crezut că avuseseră dreptate.
Am crezut că fusesem doar o glumă.
Caleb a scuturat din cap.
— Hannah, te rog. Ascultă-mă până la capăt.
Polițistul a ridicat mâna.
— Domnișoară, lăsați-l să explice.
Caleb a înghițit greu.
— Acum trei săptămâni, Brittany și prietenele ei mi-au oferit bani ca să te invit la bal.
Am închis ochii.
Durerea a fost instantanee.
Umilitoare.
— Știam eu… am șoptit.
— Nu, a spus Caleb repede. Nu înțelegi. Am acceptat doar pentru că aveam nevoie de dovezi.
L-am privit fără să pricep.
— Plănuiseră să dansez cu tine, să te facă să crezi că totul este real, iar apoi să te umilească în fața întregii școli. Voiau să filmeze totul și să posteze clipul online.
Prin sală a trecut un murmur de șoc.
Mai mulți elevi și-au coborât privirea.
— Am mers la conducerea școlii, a continuat Caleb. Nimeni nu a făcut nimic. Așa că am început să înregistrez conversații. Să păstrez mesaje. Să strâng dovezi.
