Că nimeni nu îi caută.
Unii copii au murit în primii ani, răpuși de boli și de lipsa medicamentelor.
Cu timpul, cei rămași au început să trăiască acolo ca într-o lume desprinsă de orice altă realitate.
Fără calendare.
Fără școală.
Fără noțiunea timpului.
Iar ceea ce i-a înspăimântat cel mai tare pe anchetatori a venit după aceea.
Profesorul murise cu aproape zece ani în urmă.
Dar nimeni nu plecase.
Roman a întrebat încet, ca să nu rupă ceva deja fragil:
Lia și-a ridicat privirea spre el.
Ochii ei erau ai unui om zdrobit de prea mult întuneric.
— Pentru că după un timp… nu mai știam dacă lumea de afară există cu adevărat.
În subteran se născuseră copii.
Și copiii acelor copii.
Unii nu văzuseră niciodată cerul.
O fată de doisprezece ani a început să țipe când a simțit pentru prima oară ploaia pe piele.
Un băiat a leșinat în fața traficului din Brașov.
Medicii și psihologii lucrau fără oprire.
Mulți dintre supraviețuitori nu suportau lumina naturală.
Dormeau sub paturi.
Refuzau oglinzile.
Se speriau de telefoane și televizoare.
Dar adevăratul șoc a venit când anc
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
