Avocata mea.
Procuroarea.
Și un executor judecătoresc.
Diego a făcut un pas înapoi, instinctiv.
— Ce înseamnă asta? a izbucnit, dar glasul i-a pierit pe final.
Avocata a deschis un dosar gros și l-a așezat pe masă, cu grijă.
— Înseamnă că toate amenințările, agresiunile și tentativele de intimidare au fost înregistrate, a spus, limpede, fără să ridice tonul.
Privirea lui Diego a alunecat, înfrigurată, spre iepurașul roz. S-a oprit acolo ca pe un cui. A înțeles.
Prea târziu.
— Nu…, a încercat, ca o sforțare zadarnică.
— Ba da, i-a răspuns procuroarea, ferm, punând capăt oricărei discuții.
Artur s-a lăsat pe un scaun. Parcă îmbătrânise din nou, în câteva secunde.
— Radu, ce vrei? a întrebat, în sfârșit, cu o oboseală pe care nu i-o auzisem niciodată.
Unchiul meu s-a uitat spre mine și spre Sofia. S-a aplecat puțin, ca pentru a cuprinde într-o singură privire tot ce conta.
— Nimic pentru mine, a spus.
Apoi l-a privi…
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
