Lucía a tăcut două secunde.
Apoi… a dat din cap.
Valeria a plâns în tăcere. Nu ca o adolescentă care se preface. Ca un copil trădat de femeia pe care încerca s-o primească drept înlocuitoare a mamei.
Mateo și-a încleștat pumnii.
—Am văzut-o arzându-și părul în grădina din spate —a spus—. Și vorbind cu cineva la telefon. Spunea că, dacă starea fetei se agravează, veți face orice.
Ernesto tremura de furie când a privit-o din nou pe Lucía.
—De câți ani faci asta?
Și-a mușcat buza, dar era prea târziu.
—Nu ești primul —a șoptit.
Aerul din jur părea să fi dispărut.
—Ce ai spus?
Lucía a închis ochii pentru o clipă. Când i-a redeschis, cuvintele care i-au ieșit din gură au năruit totul.
—Au mai fost și alții înainte. Și un copil… nu a fost salvat.
Valeria a scos un sughiț de plâns.
Mateo a făcut un pas înapoi, îngrozit.
Iar Ernesto a înțeles că nu avea în față un simplu oportunist… ci ceva mai rău.
În clipa următoare, a ridicat telefonul ca să sune la poliție.
Dar, înainte să apuce să formeze numărul, Lucía a zâmbit — un zâmbet care i-a înghețat sângele.
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
