Uneori, stau în bucătărie și mă uit la pereții goi, întrebându-mă cum voi reuși să plătesc facturile. Alteori, îmi ascund lacrimile în baie, pentru ca ea să nu mă vadă slabă. Dar când mă întorc la ea, zâmbesc. Pentru că ea merită o mamă puternică. Chiar dacă uneori acea putere este doar o mască.
Trei ani de iubire pură Astăzi a fost diferit. Astăzi a alergat prin casă râzând, cu o coroniță mică pe cap, pe care am făcut-o din hârtie colorată. Nu înțelege încă ce înseamnă să împlinești ani, dar simte bucuria. Și asta este suficient.
A bătut din palme când i-am adus un mic tort. Un tort simplu, făcut de mine, cu ingrediente cumpărate în grabă după muncă. Dar pentru ea, a fost magic. Pentru că dragostea nu se măsoară în preț, ci în intenție.
Când am aprins lumânarea, m-a privit cu ochii ei mari și luminoși. Și pentru o secundă, toate grijile mele au dispărut.
Frica pe care nu o spun nimănui Oamenii văd doar partea frumoasă a poveștii. Văd zâmbetul ei. Văd cum o țin de mână. Dar nu văd nopțile în care mă întreb dacă fac suficient. Dacă sunt suficientă. Dacă viitorul ei va fi mai bun decât prezentul meu.
Uneori mă tem că nu voi reuși. Că lumea este prea dură pentru noi două. Că nu voi putea să-i ofer tot ce merită.
Dar apoi mă uit la ea. Și ea îmi zâmbește fără motiv. Mă strânge de deget și spune cu vocea ei mică: „Mama.” Și în acel moment, știu că nu am voie să renunț.
Lupta continuă Lucrez mult. Prea mult. Uneori simt că nu mai am energie nici să respir corect. Dar continui. Pentru că fiecare zi muncită înseamnă o șansă în plus pentru ea.
