— Tatăl tău… mai trăiește?
S-a uitat în jos. — Nu l-am cunoscut niciodată. Mama nu a vrut să vorbească despre el. A spus doar că a fost un om bun… dar că nu a putut rămâne.
Am simțit cum mi se strânge inima.
— Și mama ta… unde locuiește?
— În Ploiești. Dar e bolnavă acum.
Totul începea să capete sens, dar în același timp mă rupea în două. Mihai… omul în care am avut încredere o viață întreagă… avusese un copil despre care nu mi-a spus niciodată.
Am închis ochii pentru o clipă. Puteam să mă prăbușesc… sau puteam să merg mai departe.
— Andrei, i-am spus încet, cred că trebuie să mergem să vorbim cu mama ta.
M-a privit surprins, dar nu a întrebat nimic. Parcă și el simțea că ceva important urmează să iasă la iveală.
Am ajuns la Ploiești în aceeași zi. Casa era mică, modestă. O femeie slăbită ne-a deschis ușa. Când m-a văzut, a încremenit
— Tu… a șoptit.
Atunci am știut sigur.
Ne-am așezat în tăcere. Ea a început să plângă înainte să spună vreun cuvânt.
— Mihai… n-a vrut să vă rănească, a spus printre lacrimi. A fost o greșeală… o singură dată. Când am rămas însărcinată, a vrut să recunoască, dar eu am refuzat. Nu voiam să stric familia lui.
