Întrebarea care tot revine, chiar și când pare ocupată, este simplă și apăsată: ce i se întâmplă unei femei care rămâne singură mult timp? Nu ca teorie, ci în miezul fiecărei zile, când ridică jaluzelele și vede aceeași scenă.
O resto si pe aver rig
Când obișnuința ia locul companiei La un moment dat, busola s-a reașezat. Dacă înainte era mereu „pentru familie” în tot ceea ce făcea, acum învață să se pună și pe sine în centru. Își cumpără cărți, alege haine în care se simte bine, își dă voie la odihnă. Și totuși, din adânc, apare o voce mică ce șoptește ești egoistă. O contrazice, dar ecoul revine, mai ales seara.
În aceeași zi poate simți, fără să se contrazică, două lucruri: că merită liniște și că a pierdut ceva important. Uneori îi lipsește un umăr pe care să-și lase capul; alteori, ar fi de ajuns o îmbrățișare și promisiunea, rostită rar, că totul va fi bine. Acasă răspunde doar tăcerea, iar tăcerea, află, are greutate.
