Nu i-a mai fost frică.
O resto si pe aver rig
În ziua procesului, a ales o rochie simplă, bleumarin, și și-a prins părul într-un coc. Nu voia să impresioneze pe nimeni. Voia doar să stea drept.
Radu a apărut în costum, sigur pe el, cu dosarul în mână. I-a aruncat o privire scurtă – rece, calculată.
Sala de judecată părea mică și rece.
Judecătorul a ascultat mai întâi cererea lui Radu. Tabelul, sumele, „investiția” în familie.
Apoi a venit rândul Cătălinei.
La început, vocea i-a vibrat puțin. Doar o clipă.
– Eu n-am luat bani cu împrumut. Eu am fost mamă. Am crescut copilul nostru. Am stat nopți nedormite, am mers la doctor, am avut grijă de casă. Asta nu e datorie. Asta e familie.
În sală s-a lăsat liniștea.
Judecătorul a mai pus câteva întrebări, apoi a închis dosarul.
Decizia a venit după câteva zile.
Cererea lui Radu a fost respinsă.
În schimb, el a fost obligat să plătească pensie alimentară pentru Mihăiță.
