Și-a ridicat capul, înroșit și ud, cu rimelul curgându-i pe obraji.
— Și tu? Ce o să faci acum?
Am zâmbit, larg și sincer, cum nu mai zâmbisem de mult.
— O să-mi trăiesc viața. Pe bune. Fără să mai aștept aprobări, fără să-mi dau sufletul pentru o geantă. Adrian m-a așteptat, mi-a trimis ultimii lui bani ca să pot reveni mai devreme, doar ca să ne vedem. Asta e bogăție. Restul… e doar carton lucios.
Am ieșit pe hol și am coborât scările încet, cu o pace pe care o uitasem de ani. Afară mirosea a ploaie caldă, iar cerul se deschidea ușor, ca o promisiune. Mi-am ridicat bagajul și am pornit spre poartă, cu pas hotărât.
În spatele meu, poarta s-a trântit scurt. Dar în fața mea, viața abia se deschidea.
Nu aveam mașină scumpă. Nu aveam vilă. Nu aveam sume uriașe în cont.
Dar aveam ceea ce ea nu înțelesese niciodată: un suflet împăcat și un drum curat înainte.
Iar asta, în lumea noastră, valorează mai mult decât orice milion.
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
