Baloanele au rămas atârnate de gard, foșnind ușor în vânt.
Am închis poarta.
De data asta, definitiv.
Am ieșit pe terasă și m-am așezat.
Liniștea era… altfel.
Nu mai era apăsătoare.
Era liniștea unui început.
M-am uitat în jur.
Așa cum am ridicat-o eu.
Așa cum am visat-o.
Fără intrări forțate. Fără oameni care își însușesc ce nu e al lor.
Telefonul a vibrat.
Un mesaj de la Sergiu.
„Îmi pare rău.”
Apoi am șters.
Nu pentru că nu ar fi contat.
Ci pentru că venise prea târziu.
M-am ridicat și am intrat în casă.
Am deschis larg geamurile.
Aerul proaspăt a pătruns încet, ca o promisiune.
În ziua aceea, n-a fost nicio petrecere.
Dar a fost ceva mai important.
A fost ziua în care, în sfârșit, mi-am apărat viața.
Și nu am mai lăsat pe nimeni să mi-o ia.
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
