ADVERTISEMENT
ADVERTISEMENT

Andra Măruță mai are două surori în afară de fratele Săndel. Iată cu ce se ocupă ele

Viața modestă pe care o duceau împreună cu ceilalți trei frați și părinții lor nu le oferea luxuri sau comodități. Perioadele în care darurile de sărbători erau rare le-au învățat valoarea banilor.

Această perioadă din copilărie a artistei rămâne adânc în amintirea ei, iar ea recunoaște că aceasta a contribuit la dezvoltarea unei aprecieri mai profunde pentru aspectele financiare ale vieții.

“Faptul că nu am avut bani ne-a făcut mai uniţi, ştim să apreciem puţinul. Eram nişte copii tare înţelegători, nu voiam mai mult, căci ştiam că nu se poate. A fost greu, dar a fost foarte frumos. Nu îmi amintesc cadourile, ci de sentimentele trăite atunci.

Toţi copiii ieşeau la geamuri şi se lăudau cu ce au primit de la părinţi, toţi aveau portocale. Într-un an ştiu că nu am mai primit nimic, şi nu am mai ieşit la geam, ca să nu ne facem de râs”, a declarat Andra acum ceva timp.

ADVERTISEMENT
Gata pentru restul? Apasă pe pagina următoare pentru a continua să citești.
ADVERTISEMENT

Leave a Comment