— De ce mi-ai interzis să vin? am întrebat, cu vocea mai moale.
A zâmbit slab.
— Pentru că voiam să fie gata totul. Să te aduc aici și să-ți spun: „Uite ce putem face împreună.” Nu voiam să vezi haosul dinainte.
În ochii lui am zărit ceva ce nu mai văzusem de mult.
Teamă că mă pierde.
Mi-am amintit cum îl judecasem în tăcere, convinsă că ascunde ceva urât.
Și, într-un fel, ascundea.
Dar ascundea bunătate.
Am început să plâng.
Nu de supărare.
De rușine.
M-am ridicat și l-am îmbrățișat.
— Data viitoare nu mai faci nimic singur, i-am spus printre lacrimi. Facem împreună.
O săptămână mai târziu, familia aceea a intrat pe poarta casei noastre de la țară.
Copiii alergau…
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
