„Mâine dimineață plecați amândoi.”
„Casa asta e și a mea!”
Atunci ea a deschis laptopul și i-a întors ecranul.
Alex a încremenit.
Pe ecran era contractul casei.
Singurul proprietar: Raluca Dumitrescu.
Fața lui s-a stins la culoare.
„De unde ai asta?”
„Eu am cumpărat casa, Alex. Eu am plătit avansul. Eu am plătit fiecare rată.”
„Dar eram căsătoriți!”
„Da. Și totuși tu îi spuneai mamei tale că e casa ta.”
Alex a început să se agite prin cameră, cu pași scurți.
„Bine, deci despre bani e vorba?”
Raluca aproape că a râs.
„Nu. Despre respect.”
Dimineața următoare, tanti Mariana s-a trezit prima.
A intrat direct în bucătărie, în halatul ei de satin, și a încremenit când cheia nu s-a mai potrivit în ușa terasei.
„Raluca! Ce-ai făcut?”
Raluca sorbea liniștită din cafea.
„Am schimbat yalele.”
„Cum adică?”
„Adică azi vă mutați.”
Tanti Mariana a izbucnit pe loc.
„Nesimțito! După tot ce a făcut băiatul meu pentru tine?”
Raluca s-a ridicat încet.
„Băiatul dumneavoastră n-a plătit nici măcar canapeaua pe care stați.”
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
