Să nu-ți fie rușine să-ți cumperi ceva frumos. Mulțumesc că m-ai iubit.”
Am simțit cum lacrimile îmi ard obrajii. Bancnotele nu valorau mare lucru, poate doar câteva sute de lei, dar pentru mine erau neprețuite. Valoarea lor nu stătea în cifre, ci în gândul din spatele lor. Îi adunase, probabil, din micile lui economii, din pensiile copiilor sau din ce mai vindea prin sat — un sac de orez, câteva legume, poate ouăle de la găinile lui bătrâne. Fiecare bancnotă părea o fărâmă din truda și grija lui tăcută.
Am împăturit biletul cu grijă și m-a cuprins o liniște adâncă. Atunci am înțeles: nu lăsase doar bani. Lăsase recunoștință, iubire și un mesaj pe care nu-l voi uita niciodată.
O resto si pe aver rig
După înmormântare, casa părea goală. Diminețile erau tăcute, fără vocea lui care mă întreba dacă mi-am băut cafeaua. Mi-era dor chiar și de momentele în care îl certam blând că ieșea în curte fără șapcă. Într-o zi, am luat perna, i-am spălat husa, am cusut marginile rupte și am pus biletul la loc, împăturit frumos. Apoi am așezat perna pe patul lui și am aprins o lumânare, ca un gest mic de rămas-bun.
