Organizatoarea mi-a întins microfonul cu degetele tremurând, ca și cum greutatea lui depindea de tot ce urma să spun.
În sală s-a așternut o liniște densă.
Oamenii simt când se apropie ceva rău, iar în aerul parfumat cu flori albe plutea exact asta.
Vlad s-a apropiat iute de mine, mi-a prins încheietura cu un gest discret, ținându-și zâmbetul impecabil doar pentru ochii invitaților.
— Ce faci? a șoptit.
I-am desprins încet mâna din a lui.
— Ce trebuia să fac de la început.
M-am întors spre invitați.
Candelabrele luminau mesele pline de pahare scumpe și aranjamente albe, iar oamenii, frumos îmbrăcați, încă nu pricepeau că petrecerea se transformase în altceva.
Am inspirat adânc.
— Bună seara tuturor. Înainte să înceapă cina, vreau să clarific o mică neînțelegere legată de locurile de la masa principală.
O resto si pe aver rig
Mirela a râs scurt, cu o siguranță rece.
— Elena, termină.
Am ignorat-o.
— Părinții mei au fost mutați pentru că, după cum s-a spus foarte clar acum câteva minute, „par săraci”.
Mai multe capete s-au întors, de parcă ar fi fost trase de un fir invizibil, către masa lor.
Pe chipul Mirelei s-a citit brusc altceva.
Vlad a șoptit printre dinți:
Dar eu am continuat.
— Ce e interesant însă… e că oamenii care au decis asta au petrecut ultimele șase luni purtându-se ca și cum această nuntă, această locație și chiar această familie li s-ar cuveni.
Am făcut un pas în față.
— Așa că poate ar trebui să explic cine plătește, de fapt, tot ce vedeți aici.
În sală s-a lăsat o tăcere deplină, tăioasă.
L-am surprins pe managerul locației ridicând instinctiv privirea spre mine, atent la fiecare cuvânt.
